Gothaer Asigurări Reasigurări a întreprins toate măsurile necesare pentru îndeplinirea cerinţelor regimului de Solvabilitate II

Gothaer îndeplinește toate cerințele legale impuse de regimul de Solvabilitate I, atât la data de 30.09.2015, înregistrând o marjă de solvabilitate de 310%, cât și la data de 31.12.2014, data de referință pentru evaluările realizate în cadrul BSRE, deținând o marjă de solvabilitate de 156%.

Totodată, Societatea a întreprins o serie de măsuri în cursul anului 2015 în vederea asigurării unei tranziții stabile la regimul de raportare în conformitate cu Directiva Solvabilitate II, aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2016, respectiv acționarii Gothaer Asigurări Reasigurări au contribuit deja la creșterea fondurilor proprii ale Societății printr-un prim aport de capital în valoare totală de 42.498.000 RON, efectuat în aprilie 2015, urmat de o decizie privind un aport suplimentar, în valoare totală de 7.548.000 RON, aprobată deja de către acționari și, la data acestui comunicat, în curs de aprobare la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Aceste măsuri au fost planificate de Societate încă de la începutul anului 2015 pentru a asigura conformitatea acesteia la noile cerințe Solvabilitate II și sunt menționate de auditorul Deloitte Audit SRL în raportul înaintat ASF, ca evenimente întâmplate ulterior datei de referință a exercițiului BSRE, respectiv 31 decembrie 2014.

Atât măsurile operaționale și de business întreprinse de Societate în cursul anului 2015, cât și majorările de capital efectuate de acționari în cursul acestui an, garantează îndeplinirea cerințelor de solvabilitate (SCR și MCR), solicitate de regimul de Solvabilitate II, care va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016, respectiv atingerea unui raport de minim 110% între cerințele de solvabilitate și fondurile proprii.

                                                                         ***

Persoană de contact:
Oana Radu
PR Coordinator
0755.015.510
comunicare@allianztiriacunit.ro

Despre Gothaer Asigurări Reasigurări
Gothaer Asigurări Reasigurări îşi propune să fie prima opţiune a clienţilor săi, având standarde înalte în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite şi bazându-se totodată pe experienţa vastă şi pe sprijinul grupului Gothaer*.

Gothaer este un asigurător în plină dezvoltare, cu peste 200 de angajaţi şi un volum de prime brute subscrise de 84,31 milioane de lei în 2014, ţintind să devină un jucător important pe piaţa de asigurări din România.
Produsele Gothaer sunt accesibile prin intermediul sediilor din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România, prin intermediul agenţilor şi brokerilor de asigurare autorizaţi, precum şi online, pe www.allianztiriacunit.ro.

*Grupul Gothaer, una din cele mai importante societăţi mutuale din Germania, deţine 100% din pachetul de acţiuni al societăţii, susţinând astfel interesul său serios de lungă durată în România.